Jungla de afară – O zi normală în anormalul sistem românesc.      

Tu, cititorule! Da, da – chiar tu!

gsv files

Ţi s-a întâmplat vreodată să păşeşti cu inima deschisă într-un loc în care ai fi crezut că primeşti informaţiile necesare cu zâmbetul pe buze, dar în schimb te-ai întors acasă cu o grea apăsare pe suflet şi o dorinţă arzândă de a-ţi vărsa nervii pe sistemul disfuncţional românesc? Probabil, dacă ai trăit mai mult decât suficient în România, acest sentiment dezolant nu ţi-a umflat plămânii doar o dată. Fie că vorbim de banalul supermarket, în care o coadă kilometrică de oameni se înghesuie la o singură casă deschisă, în timp ce alte 9 sunt în stand-by, fie de utilizarea mijloacelor de transport în comun, care a ajuns a fi un test de rezistenţă psihică pentru oricine, ori chiar de micii funcţionari care, cu toate că au fost aşezaţi în posturi de informare a publicului, reuşesc de cele mai multe ori să te facă să-ţi pară rău că ai avut nevoie de ei şi de informaţia lor. Din păcate, situaţii supărătoare întâlnim la tot pasul, astfel încât am ajuns să nu mai sesizăm anormalitatea existentă şi să le tratăm cu indiferenţă, ba chiar să adoptăm o atitudine ofensivă în relaţiile în care suntem angajaţi, asemenea celor care ne înconjoară. Întrebarea este dacă ne va ajuta noua atitudine în evoluţia personală sau dacă aceasta va îmbunătăţi relaţiile interumane. Bineînţeles că nu, doar cercul vicios se va mări şi va îngloba noi şi noi persoane până ce ajungem să nu ne mai suportăm unii pe alţii. O situaţie destul de nefericită în condiţiile în care, nu numai că nu e sănătos şi moral, dar este practic imposibil să ne izolăm de restul lumii şi să ducem o viaţă solitară, pentru că noi suntem creaţi să trăim într-o comunitate. O comunitate nu prea primitoare, ce-i drept.

Dar să începem cu începutul …

Orele 10:30 dimineaţa: Începi ziua înnorată de august în urletele zgomotoase ale unei doamne nemulţumite de lipsa locurilor libere în mijlocul de transport, în cazul de faţă un microbuz. Isteria durează vreo 2 minute pe ceas, după care îţi continui călătoria, delectându-te cu vibraţia plăcută a ,,liniştii de după furtună”. Te-ai gândi că acea manifestare nervoasă nu este deloc potrivită unei doamne, mai ales de vârstă înaintată dar, în acelaşi timp, analizând situaţia, ajungi la concluzia că probabil este doar rezultatul unei acumulări de frustrări anterioare. Adevărul e unul: este deranjant să circuli în mijlocul de transport românesc în care, pe lângă faptul că nu sunt locuri disponibile suficiente aproape niciodată, eşti obligat să fii martor la diferite dovezi de totală lipsă de bun-simţ din partea domnilor şi tinerilor care nu s-ar deranja vreodată să cedeze locul.

După-amiaza se continuă într-un birou, cerând pe un ton servil anumite informaţii. Şi aici, din nou, eşti întâmpinat cu acelaşi ton rece, sec şi iritat de către vreo funcţionară semipensionară. Îţi sunt acordate câteva minute, timp în care încerci să-ţi păstrezi calmul cât mai mult posibil, căci nu vrei să fii nepoliticos, îţi sunt înmânate nişte foi, completezi şi …cam într-o oră, dacă eşti un caz fericit, pleci. Nefericit să fii să pici în pauza de masă a angajaţilor, care, conform programului durează jumătate de oră. Conform realităţii însă, ai putea şi tu să iei o mică gustare de vreo cinci ori în oraş în timp ce aştepţi.

Mai târziu, în sala de aşteptare a unui cabinet medical se întâmplă un fenomen pe cât de obişnuit, pe atât de iritant şi sufocant. După minute bune, chiar ore de stat la coadă, o doamnă bine se îndreaptă cu paşi repezi către cabinetul mult râvnit. Evident, nu este angajată acolo, acest lucru este observabil şi la fel este şi faptul că ea şi doamna doctor au vechi relaţii de familie…. care ar putea să te coste alte câteva jumătăţi de oră şi câţiva nervi consumaţi, căci, din nou, e nepoliticos să îl atenţionezi pe cel nepoliticos, parcă te simţi şi prost.

După o astfel de zi ajungi acasă cu nervii întinşi la maximum şi tot ce poţi să faci este să-ţi reîncarci forţele pentru ziua următoare în jungla de afară. Te mai întrebi de ce pe chipurile oamenilor din ţara noastră poţi identifica de cele mai multe ori mâhnire, dispreţ, plictiseală, blazare. Oare noi ce facem pentru a ne construi personalitatea şi cât de imuni să mai fim la ce ne înconjoară?

Tu, cititorule, cu ce situaţii total neplăcute şi anormale eşti obligat să te confrunţi în unele dintre zilele tale? (A.C)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s