MĂNĂSTIREA BRAZI ȘI-A PRĂZNUIT OCROTITORUL SPRITUAL

Marți, 22 septembrie 2015, Mănăstirea Brazi l-a prăznuit pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie, ctitorul așemântului monahal și ocrotitorul spiritual al orașului Panciu. Evenimentul a beneficiat de prezența prefectului Nicușor Halici și a primarului Iulian Nica. 

Sfânta Liturghie a avut loc în Biserica Mare, cu hramurile Sf. „Sfințit Mucenic Teodosie“ și „Pogorârea Duhului Sfânt“. Aceasta a fost oficiată în limbile română și greacă de Înalpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și arhimandritul Nikodimos Kabarnos, din Atena. De asemenea, la eveniment a mai participat și stareța Mariam Skorda, din Grecia, care a interpretat lucrări de muzică bizantină. ÎPS Ciprian a binecuvântat credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Brazi, evidențiind faptul ca așezământul monahal este un adevărat giuvaier al ortodoxiei românești. „Sunteți binecuvântați că aveți parte de acest așezământ monahal, cu care întreaga eparhie se mândrește și că vă aflați sub ocrotirea unui sfânt, ale cărui moaște au fost proslăvite și rânduite spre închinare și spre cinstire. Nu toate bisericile și mănăstirile se pot bucura de astfel de odoare de mare preț, cum sunt moaștele unui sfânt sau icoanele făcătoare de minuni. Acestea sunt lucruri importante și foarte folositoare în viața noastră spiritual-duhovnicească“, a spus Arhiepscopul Ciprian. In continuare, acesta a evocat viața și activitatea Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie, care și-a dedicat întreaga viață Bisericii și păstrării credinței, din acest motiv fiind decapitat de tătari. Tocmai de aceea, ÎPS Ciprian i-a îndemnat pe cei prezenți să-i urmeze exemplul Sf. Teodosie întru apărarea credinței strămoșești.
„Ce așteaptă sfinții de la noi este să conștientizăm identitatea de creștini, să cunoaștem în ce constă credința strămoșească, pe care ei au propovăduit-o și au apărat-o cu prețul vieții, pe care au lăsat-o moștenire și față de care noi avem datorii imense înaintea lui Dumnezeu și înaintea poporului român și a urmașilor “, a afirmat ÎPS Ciprian. La finalul Sfintei Liturghii, stareța Mănăstirii Brazi a oferit Arhiepiscopului Buzăului și Vrancei și arhimandritului Nikodimos Kabarnos câte o icoană a Sf. Ioan Gură de Aur, iar stareței Mariam Skorda o icoană a Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie. De asemena, o icoană a Sfântului Mucenic Teodosie a primit și primarul orasului Panciu. „Hramul Mănăstirii Brazi ne-a oferit, încă o dată, bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe Înalpreasfințitul Părinte Ciprian, împreună cu doi reprezentanți de seamă ai ortodoxiei grecești, protopsalții Nikodimos Kabarnos și Mariam Skorda. Îi mulțumim ÎPS Ciprian atât pentru sfaturile oferite, cât și pentru aprecierile față de activitatea maicilor de la Mănăstirea Brazi. De asemenea, doresc să le mulțumesc tuturor celor care, și în acest an, au venit la Mănăstirea Brazi pentru a-l prăznui pe Sfântul Mucenic Teodosie și de a se reculege la moaștele acestuia“, a declarat edilul, vizibil emotionat.

sursa text: Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu, https://www.facebook.com/PrimariaPanciu/posts/961905620522962

editare online: Lia Dumitru

manastire8

manastire3

manastire6

manastire5

manastire2

Anunțuri

Un gând despre &8222;MĂNĂSTIREA BRAZI ȘI-A PRĂZNUIT OCROTITORUL SPRITUAL&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s