INFOPOL VRANCEA * O gestionara din Vulturu pacalita de 2000 lei * Doi adjudeni retinuti pentru tentativa de viol, lovire si talharie *

O gestionara din Vulturu furata de 2000 lei.

infractor files

Potrivit datelor oamenilor legii, pe 24.09.2015, ora 11.30, poliţiştii din Vulturu au fost sesizaţi de către gestionara unui magazin din comună despre faptul că autori necunoscuţi au sustras de pe o masă suma de 2.000 lei. Din primele verificări efectuate a rezultat că în magazin au intrat un bărbat şi o femeie care, sub pretextul că doreau să cumpere covoare, i-au distras atenţia gestionarei, femeia pătrunzând astfel într-o cameră alăturată şi sustrăgând banii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările continuând în vederea identificării autorilor. In urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de către polițiștii din Vulturu, pe 29.09.2015 s-a stabilit că principalul suspect al furtului este M. G., 54 ani, din orașul Pucioasa, jud. Dîmbovița. Totodată, din cercetările efectuate rezultă că bărbatul ar fi acționat împreună cu M. T., de 52 ani, din mun. București și cu F. G., de 48 ani, din comuna Movileni, județul Galați, care au distras atenția gestionarei, sub pretextul că vor să cumpere diferite obiecte din magazin. De asemenea, a fost recuperată suma de 2000 lei, care a fost predată persoanei vătămate. În prezent, cercetările sunt continuate, în vederea tragerii la răspundere a celor în cauză.

 

Tineri reţinuţi pentru tentativă de viol, lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate şi tâlhărie

viol1

La data de 26.09.2015, orele 13.40, poliţiştii adjudeni au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au încercat să întreţină raporturi sexuale cu o femeie în vârstă de 40 ani, din localitate, în zona podului Trotuş de pe raza mun. Adjud, jud.Vrancea. Totodată, aceştia au lovit-o şi i-au sustras telefonul mobil. În urma cercetărilor efectuate şi datorită operativităţii de care au dat dovadă poliţiştii adjudeni, principalii suspecţi au fost identificaţi la câteva minute de la producerea evenimentului, şi anume: doi tineri, în vârstă de 23, respectiv 25 de ani, ambii din mun. Adjud. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de viol, lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate şi tâlhărie. La data de 29.09.2015 a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva principalilor suspecţi, urmând ca în cursul zilei de marti, 30 septembrie 2015, aceştia să fie prezentaţi Judecătoriei Adjud, cu propunere de arestare preventivă.

Alte evenimente: 

Dosare penale la regimul circulaţiei rutiere

po;

           

La data de 29.09.2015, ora 14.00, poliţiştii din Sihlea au depistat un tânăr în vârstă de 21 ani, din com. Sihlea, care conducea pe DN 2N un moped  ce nu era înregistrat în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 29.09.2015, ora 17.50, poliţiştii din Năneşti au depistat un tânăr în vârstă de 26 ani, din com. Iveşti, judeţul Galaţi, care conducea pe D.N.23 un autoturism, având dreptul de a conduce suspendat din data de 27.09.2015. În cauză a fost întocmit dosar penal.

La data de 30.09.2015, ora 01.00, în mun. Focsani, poliţiştii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 20 ani, din com. Vrîncioaia, care conducea un autoturism , având o îmbibaţie de 0,51 mg/l  alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate două mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Portofel găsit şi predat Poliţiei

portofel

         

La data de 25.09.2015, orele 13.10, un bărbat, din com. Răstoaca, jud. Vrancea, lucrător la un Peco din mun. Focşani, a sesizat Poliţia mun. Focşani cu privire la faptul că a găsit un portofel pe unul dintre scaunele din cafeneaua benzinăriei. Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că portofelul conţinea suma de 787 lei, documente de identitate ale proprietarului, un card de memorie şi trei carduri bancare. Deţinătoarea protofelului a fost anunţată că i-au fost găsite bunurile pierdute şi aceasta  s-a prezentat la sediul Poliţiei mun. Focşani, recuperându-le în totalitate.

Tineri sancţionaţi pentru tulburarea liniştii publice

boxe

La data de 27.09.2015, orele 08.35, un bărbat a sesizat Poliţia mun. Focşani despre faptul că este tulburată liniştea public, prin muzică la intensitate ridicată la un apartament de pe b-dul Independenţei din mun. Focşani. La faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă, formată dintr-un poliţist şi un jandarm, care a identificat doi tineri, în vârstă de 27, respectiv 29 de ani, din mun. Focşani. Aceştia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ascultau muzică la intensitate mare. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991.

Biroul de Presa al IPJ Vrancea 

Editare online: Lia Dumitru

nota: imaginile au caracter informativ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s