SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII * 30 septembrie 2015 – ZIUA PREVENIRII INFRACŢIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

În cadrul evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, aflat la ediţia a X-a, marti, 30 septembrie 2015,  ziua dedicată  prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, poliţiştii vrânceni au desfăşurat activităţi de prevenire la toate subunităţile urbane şi rurale.

În municipiul Focşani,  reprezentanţii C.A.P.C. şi cei ai Serviciului de Ordine Publică au desfăşurat activităţile de informare în Piaţa Moldovei şi în Talcioc. Acestea au avut drept scop creşterea gradului de informare a populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor de tâlhărie şi de înşelăciune. Pentru a reduce riscul de a deveni o victimă a tâlhăriei, poliţistii vă recomandă câteva măsuri de siguranţă:

* Aveţi grijă la ceea ce se întămplă în jurul dumneavoastră atunci când vă aflaţi pe stradă. Nu vă lăsaţi distraşi de citirea presei sau de accesatul internetului şi evitaţi să folosiţi telefonul mobil pe stradă. Neatenţia  poate atrage interesul infractorilor!

*  Pe stradă, păstrează-ţi poşeta pe umăr, lipită de corp şi protejată cu braţul.

*  Cand mergeţi pe trotuar în apropierea carosabilului, ţineţi geanta pe umărul opus străzii, pentru a evita smulgerea ei de către infractorii biciclişti sau motociclişti.

*  Fiţi prudenţi cu persoanele care vă abordează sub diverse pretexte sau vor să vă distragă atenţia. Păstraţi întotdeauna o distanţă care să vă ofere siguranţă, în caz că acestea vor încerca să vă smulgă bijuteriile sau telefonul.

*  Când vi se pare că cineva vă urmăreşte, verificaţi acest lucru, traversând strada. Dacă individul respectiv alege aceeaşi rută, îndreaptaţi-vă spre o zonă aglomerată sau intraţi într-un magazin. Cerţi sprijinul Poliţiei!

*  Evitaţi să mergi la ore târzii în parcuri, locuri izolate sau întunecate. Dacă locuiţi la periferie şi mergeţi pe stradă după lăsarea întunericului, încercaţi să fiţi însoţiţi de mai multe persoane sau de cineva care vă poate proteja şi alegeţi, pe cât posibil, străzi iluminate.

*  Nu cumpăraţi produse cu o provenienţă dubioasă, pentru a nu încuraja infractorii să-şi continue activitatea ilegală.

 

Pentru prevenirea infracţiunilor de înşelăciune,  poliţiştii vă recomandă să nu daţi curs unor  apeluri sau mesaje fără o verificare atentă a celor semnalate!

* Manifestaţi prudenţă  şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat, prin apelarea serviciilor de relaţii cu clienţii ale operatorului de telefonie mobilă;

* NU daţi dovadă de credulitate atunci când suneţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme;

 * NU daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;

* NU achitaţi sume în avans pentru ridicarea unor premii;

* NU comunicaţi informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc);

În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă este rudă şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat ruda respectivă (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.

Biroul de Presa al IPJ Vrancea

Editare online: Lia Dumitru

DSC_0090

DSC_0054

DSC_0017

DSC_0001                

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s