Bilantul saptamanii 28.09. – 04.10.2015 pentru politistii vranceni

Acţiuni pe linia prevenirii faptelor antisociale comise în zona discotecilor, a circulaţiei şi comercializării materialului lemnos şi prevenirea evenimentelor rutiere în mediul rural. 

pol

În vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă civică, precum şi a prevenirii şi combaterii eficiente a faptelor antisociale în mediul rural, având în vedere perioada campaniei agricole de toamnă, când pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice în zona discotecilor sau a altor localuri se comit o serie de fapte antisociale, în perioada 28.09. – 04.10.2015 structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au desfăşurat mai multe activităţi, rezultatele fiind următoarele: Astfel au fost executate un numar de 789 controale la – 43 agenţi economici, 74 persoane fizice, 672 participanţi la trafic, 927 persoane legitimate, 12 infracţiuni identificate. In acelasi context, numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate a ajuns la cifra de 384:  14 la Lg. 171/2010, 56  la Lg. 61/1991, 6 la   Lg. 12/1990,  297 la O.U.G. 195/2002,  8 la Lg. 145/2014 si 3 la O.U.G. 97/2005. Numărul autoturismelor controlate se ridica la 733, cel al atelajelor hipo verificate la 78 (cu 8 sanctiuni aplicate), permise de conducere / certificate reţinute = 2 / 11 si bunuri confiscate / indisponibilizate = 14,641 mc. material lemnos = 191 lei. La aceste activităţi au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigarea criminalităţii economico-financiare, rutieră şi de la acţiuni speciale, precum şi personal silvic, atras de la nivelul ocoalelor silvice. Astfel, la data de 04.10.2015, orele 00.30, administratorul unei  discoteci din Vidra, a fost identificat după ce a comercializat mai multe bunuri, fără documente de provenienţă, fapt pentru care a fost sancţionat cu o amendă de 20.000 lei şi confiscarea sumei de 191 lei, conform Legii 12/1990.

Exemple pe linia exploatării, transportului şi comercializării materialului lemnos:

* La data de 04.10.2015, poliţiştii din Gugeşti au depistat pe DJ 204P, doi bărbaţi din com. Gura Caliţei, sat Raşca, care transportau cu două atelaje hipo material lemons, fără a avea documente legale de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscarii şi predat în custodia unui pădurar din cadrul O.S. Dumitreşti, cei doi fiind sancţionaţi contravenţional, conform  Legii 171/2010;

* La data de 04.10.2015, ora 17.30, au fost depistate pe DN 2N, Jitia, trei atelaje hipo, conduse de către trei bărbaţi din com. Chiojdeni, sat Luncile, jud. Vrancea, care transportau câte 0,5 mc material lemnos / atelaj hipo, fără documente legale de provenienţă. Totodată, aceştia nu aveau montate plăcuţele de înregistrare pe atelajele hipo şi nici cărţile de indentitate asupra lor. Împotriva celor trei s-a luat măsura sancţionării contravenţionale şi măsura complementară a confiscării materialului lemnos, potrivit Legii nr. 171/2010.

* La data de 03.10.2015, în jurul orei 20.40, pe raza localitatii Tîmboeşti, judetul Vrancea, a fost depistat un bărbat în vârstă de 34 ani, din comuna Dumitresti, judetul Vrancea, conducand o autoutilitară, cu care transporta cantitatea de 3,63 mc lemn foc de esenta fag şi carpen. Din verificarea documentelor de însotire a materialului lemnos a rezultat ca acesta detinea aviz de însotire cu valabilitate 03.10.2015, ora 19.40, destinatia Mizil, judetul Prahova, iar la descrierea materialului lemnos era mentionat lemn de esenţă plop şi salcie. Împotriva bărbatului s-a luat măsura sanctionării contraventionale, conform Legii nr. 171/2010, materialul lemnos fiind ridicat în vederea confiscării şi predării în custodia personalului silvic;

* La data de 03.10.2015, în jurul orelor 19.50, pe DN 2M, în comuna Mera, a fost depistat un bărbat din localitate, în timp ce transporta cantitatea de 4 m.c. lemn foc, fără documente de provenienţă sau transport. S-a dispus astfel sancţionarea contravenţională, conform Legii nr. 171/2010 şi confiscarea materialului lemnos, cu predarea în custodia unui pădurar din cadrul O.S. Focşani.

* La data de 30.09.2015, orele 0300, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani a depistat pe raza municipiului un bărbat care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4,00 m.c. lemn de foc din speciile tei şi plop, fără documente legale de provenienţă şi transport. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010 şi s-a dispus confiscarea materialului lemnos în cauză, acesta fiind predat unui reprezentant al Ocolului Silvic Focşani.

* La data de 01.10.2015, orele 0200, poliţiştii din Vidra au depistat un bărbat din localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2,50 m.c. lăturoaie din specia molid, fară documente de provenienţă şi transport. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010 şi s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos.

* La data de 02.10.2015, orele 1300, poliţiştii din Bordeşti au depistat doi bărbaţi din comuna Tîmboeşti, judeţul Vrancea, în timp ce tăiau ilegal şi sustrăgeau 6 arbori din specia stejar şi unul din specia carpen din pădurea unui ocol silvic. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, fapte prevăzute de Legea nr. 46/2008 modificată – Codul Silvic. Totodată, s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a cantităţii de 1,20 m.c. material lemnos, dar şi a unui motofierăstrău şi a unui topor, folosite la comiterea faptelor.

Biroul de Presa al IPJ Vrancea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s