INFOPOL Vrancea * Comunicat *

Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică necesar desfăşurării normale a activităţii econopol vnmice şi social-culturale, efectivele Poliţiei Municipiului Focşani împreună cu cele ale Poliţiei Locale şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea, în perioada  05.10.2015 – 11.10.2015 au efectuat un complex de activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere relaţiilor de convieţuire socială. În acestă perioadă au fost organizate 5 acţiuni, ocazie cu care au fost constatate 9 infracţiuni şi au fost cercetate 16 persoane. De asemenea au fost reţinute 16 certificate de înmatriculare, 8 permise de conducere şi 426 contravenţii aplicate, din care 397 la regimul rutier, 20 la Legea 61/1991şi 3 la  Legea 12/1990. În intervalul 5-11 octombrie a.c., poliţiştii focşăneni au intensificat zilnic măsurile specifice, pe segmentele unde au fost înregistrate anumite vulnerabilităţi, în special în zonele aglomerate, desfăşurând un complex de activităţi axat în special pe  prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra persoanei şi patrimoniului. De asemenea, în vederea  asigurării unui climat optim de ordine şi  siguranţă publică, cu ocazia “Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului – Bachus 2015”, întreg efectivul a acţionat pe parcursul celor patru zile în perimetrele desemnate.

Exemple:

La data de 10 octombrie a.c., cu ocazia organizării pe raza municipiului Focşani a Festivalului Viei şi Vinului şi a Zilei Recoltei s-au desfăşurat activităţi pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de  furturi de şi din buzunare, poşete şi genţi. Cu această ocazie a fost depistat un bărbat, de 38 ani, din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, care în data de 16 septembrie a.c., i-a sustras unui bătrân, de 73 ani, din comuna Vulturu, suma de 800 de lei din buzunarul de la spate al pantalonilor. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Poliţiştii focşăneni au mai documentat activitatea infracţională a unei tinere, de 18 ani, din comuna Bîrseşti, judeţul Vrancea, care în perioada septembrie 2014 – martie 2015, a sustras din locuinţa unde era găzduită, bijuteriile unei femei de 47 ani, din Focşani. Prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 50.000 lei, fiind recuperat până în prezent în proporţie de 25%. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracaţionale.

 

Un alt caz rezolvat de poliţiştii focşăneni este acela in care oamenii legii
au fost sesizaţi în data de  7 aprilie a.c., cu privire la faptul că la intersecţia str. Avântului cu Ştefan cel Mare, un câine lăsat nesupravegheat ce aparţine unei femei, de 44 ani, din localitate, ar fi muşcat un bărbat, de 65 ani, din Focşani, vătămările produse necesitând 8-9 zile îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal.

 

La data de 1 septembrie a.c., o femeie, de 51 ani, din comuna Nereju, a  alimentat în valoarea de 200 ron autoturismul personal la o staţie de carburanţi din municipiul Focşani şi a plecat fără să plătească. În urma cercetărilor efectuate, femeia a fost depistată de poliţişti, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Biroul de Presa al IPJ Vrancea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s