Doi frați vranceni: Dumitru și Vergil Matei – Dublă lansare de carte la Braila!

12932640_1236722016356646_4065699658064839976_n

Miercuri 6 aprilie 2016, ora 17.00, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila, organizează lansarea cărților „Ulița morii – 273” de Dumitru Matei și „Acasă, la Mărtinești” de Vergil Matei, doi frati vranceni pe care viata i-a dus departe de locurile natale, dar care nu au au uitat niciodata de unde au plecat. Evenimentul este moderat de Dragoș Adrian Neagu, directorul instituției gazdă. Despre volumele fraților Matei vor susține prezentări profesorii: Veronica Dobrin, Paula Olșanschi și Jenică Chiriac. Ambele carti sunt volume de proză și evocă amintiri dragi din locurile natale. Dacă Vergil Matei, jurnalist și scriitor, este la cea de-a treia carte scrisă (după “Acasă, la Fănuș” și „Dincolo de patul armei”), fratele său Dumitru Matei, profesor de educație fizică, își lansează volumul de debut. „Evenimentul reprezinta încă o cărare bătută din drumul amintirilor despre locul unde m-am născut. Mărturisesc că fratele meu a fost acela care m-a îmboldit să scriu, să aștern pe hârtie ceea ce de fapt avem cu toții în minte: amintiri despre satul natal, despre oameni, despre locuri dragi. Nu spun lucruri noi. Dar și eu l-am îndemnat la randu-mi să „treacă puntea” și să se apuce de scris. Iar ce a iesit vedeti si dumneavoastra!”, a precizat pentru GSV Media, prof. Vergil Matei. (Lia Dumitru) 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s